Na, ca să nu vă mai plictisesc cu articole lungi, am scris acum unul destul de scurtuţ. E -iar- despre fericire. Doar că acum e un pic mai plin de gri, cu o finalitate curcubeică, nu doar curcubeu cum a fost cel de dinainte.
Suntem, pînă la urmă, oameni. Şi e foarte bine. Suntem omuleţi, cu temeri, probleme, boli (de la răceli la infecţii, de la ciuperci urîte la BTS-uri), griji, responsabilităţi şi, din păcate, lipsiti de acel “je ne sais qua” care ne-ar face fericiţi. Asta e rău. Fericiţi în halul ăla în care să nu ne mai pese de nimic, genul de împlinire totală. Fericirea pe care reuşim s-o evităm mereu. O întoarcem noi pe toate părţile, în astfel de feluri încat în ultimul moment ne eschivam şi ea trece pe lîngă noi. Ce deştepţi suntem noi. Poate nu vrem, poate nu ştim, poate e DESTINUL, sau COINCIDENŢA, de a fi mereu nefericiţi. Sau cum zic teoreticienii moderni: noi căutăm să fim amărîţi, şi că, de altfel, dacă am fi fericiţi mereu, ne-am plictisi şi ne-am sinucide. Au şi ei o parte de dreptate, dar nu total. Fericirea ar trebui sa fie vîrful aspiraţiilor tuturor, nu!? Ziceţi voi dacă nu am dreptate… Ne ascundem cu toţii în diferite şi stupide motive de a nu fi fericiţi. Care pînă la urmă nu sunt stupide. Dar sunt tîmpite tocmai prin prisma faptului că ne (ab)ţin de la fericire. Şi hai acum cu toţii: ZîMbiŢi! ^_^
ce articol dragut si natural!!!
Zambim, zambim!
ai nimerit-o
Imi place!!
dragut
“Fericireas norocus est”
Lipsa de fericire da nastere in cele in urma fericirii si cu cat privarea de fericire este mai lunga si amaerala mai intensa cu atat fericirea v-a fi mai fulminanta si mai plina de culori decat un curcubeu- o lume in care plutesc flori multicolore de cate 4 petale si rasuna pe fundal cea mai vesela si mai comerciala melodie, perfecta pentru coloana sonora a vietii fericite.
Totusi nu mi se pare ca lumea se imparte in fericire si nefericire. Lumea se mai imparte si in munca, gandire, socializare, ajutorare si multe alte activitati ce te implica si te incurca de fapt sa aspiri spre fericire si poate chiar sa poti trai fericirea. Fericirea e ca si norocul, un cumul de variabile ce se potrivesc intr-o ecuatie ce trebuie sa aiba un rezultat dorit, fix.
In varful aspiratiilor e fericirea, dar ca varf al aspiratiilor ea reprezinta doar o eticheta. Ceea ce te face fericit e chiar aspiratia, aspiratia implinita. Aici, bineanteles, e discutabil in concordanta cu valorile fiecaruia.
Mai aveam niste idei dar le-am pierdut in cuvinte. E tarziu…
Sper ca iti v-a placea comentariul meu si poate il vei si comenta. De dragul discutiei mi-ar placea sa fim in “conflict de idei”
^_^
Mda… ce oameni astia care lasa comment-uri mai lungi decat articolele <_< … Glumesc, desigur! Bine venite comment-urile voastre si multumesc tuturor care imi dau, mi-au dat si imi vor da feedbace.
Acum revenind la “comentatorul” de mai sus: viata se imparte in categoriile pe care le-ai zis tu, Lascarica draga, dar e cu totul alta clasificare. “Fericirea ar trebui sa fie vîrful aspiraţiilor tuturor, nu!?”, intreb inca o data. Si de ce sa fim nefericiti cand fericirea nu e deloc plicticoasa. Dar poate doar eu nu o gasesc plictisitoare. Poate pentru tine, prea mult(a) strica. Nu stiu. Dar, clar e ca la mine nu. Si fericirea nu este aspiratia in sine, ci starea de “a fi”. “Fericirea e ca si norocul, un cumul de variabile ce se potrivesc intr-o ecuatie ce trebuie sa aiba un rezultat dorit, fix.” – mmmnu. Poti sa “existi” fericit si fara ca toate variabilele sa fie la maxim. “Ne ascundem cu toţii în diferite şi stupide motive de a nu fi fericiţi.” Repet, nu sunt stupide, ci tampite “că ne (ab)ţin de la fericire”. Hai mai zambiti o data ^_^
Ma gandeam sa facem un chestionar in care ca variante de raspuns la intrebarea “Sunteti fericit?”, posibile raspunsuri sa fie: – foarte nefericit
– nefericit
– putin trist
– fericit cat de cat
– fericit
– foarte fericit
– cel mai fericit
– (daca a mai bifat cineva inainte”cel mai fericit”): extrem de fericit
– nu
Daca se v-a raspunde si altceva dacat “fericit” sau “nu” inseamna ca fericirea e pe niveluri si intradavar nu e un cumul si nu este un rezultat fix.. poti fi fericit si daca ai o ruda bolnava, ai un proiect si prea putin timp sa-l termini, neancredere in propriile forte, foame si banii departe etc. Si Nu sunt motive! Fericirea nu e plictisitoare! Fericirea e starea aceea cand nu mai ai griji sau (subliniez “sau”) se intampla ceva extraordinar in viata ta! cand se intampla ceva extraordinar in viata ta, ceva ce insa nu ti-a rezolvat toat e celelalte probleme fericirea nu poate dura mult caci constiinta o v-a invinge si v-a readuce in prim plan “diferite şi stupide motive de a nu fi fericiţi.”
Exact asta e filosofia – <> !
Aste e chestia tare pe care multi nu o inteleg.
Eu, de exemplu pot fi fericit chiar si atunci cand sunt trist. Pentru ca tristetea este ceva firesc uman. Are propriul farmec, si in plus infrumuseteaza clipele vesele. Tristetea poate fi un bun prieten, la fel de bun ca si veselia.
Cred ca fericirea ar fi mai degraba o atitudine, decat o serie de circumstante perfecte.
“Cred ca fericirea ar fi mai degraba o atitudine, decat o serie de circumstante perfecte.” Nu mai comentez nimic, e foarte bine spus.