În aceast articol voi încerca să-l fac cunoscut pe scriitorul Florin Pîtea, opera pîtiană, şi o scurtă introducere în cyberpunk-ul românesc, încercând să-l încadrez pe scriitor în acest curent. Si ca să trag o concluzie scurtă despre ce vă aşteaptă dacă daţi pe more: “Pîtea e un zeu.”
Florin Pîtea s-a născut la data de 18 august 1971 în oraşul Câmpina, judeţul Prahova. A absolvit Liceul Nicolae Grigorescu din Câmpina în 1989, apoi Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine din cadrul Universităţii Bucureşti, secţia de engleză, în 1996, iar în 1997 a obţinut titlul de magister/master în literatură de expresie engleză, din cadrul aceleiaşi facultăţi. Începând din 1996 predă la Universitatea “Spiru Haret”, Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine, unde în perioada 1999-2001 a moderat cenaclul „Hinterland”. În prezent este lector şi predă un curs opţional despre literatura britanică fantastică şi ştiinţifico-fantastică în secolul al douăzecilea.
Debutul său literar a avut loc în revista Colecţia de povestiri ştiinţifico-fantastice ‘Anticipaţia’, nr. 489, septembrie 1992, iar cel de traducător în aceeaşi publicaţie, nr. 499, mai 1993. A publicat în “Almanah Anticipaţia”, revistele “CPSFA”, “Jurnalul SF”, “Ficţiuni” şi “String”, precum şi în ziarele “Curierul Naţional”, “Avertisment din Nord-Vest” şi “Zarva”. Povestirile sale „Shai Tan” şi „Necropolis” au fost distinse cu Premiul ARSFan pentru cea mai bună proză scurtă publicată în 1994, respectiv 1995. În 1999, la Consfătuirea Naţională de Science Fiction de la Călăraşi, a primit Premiul I pentru nuvela „An/Organic“.
Editura QED din Câmpina a publicat volumul său Necropolis, volum publicat şi în ediţie secundă, în mai 2004, de Editura Amaltea. Aceaşi editură i-a publicat şi volumul de prozã scurtă An/Organic. Din luna iunie a aceluiaşi an îndrumă colecţia de fantasy şi science-fiction românesc a Grupului Editorial Amaltea. În prezent lucrează la un roman intitulat Gangland, din care au apărut deja câteva fragmente, şi la teza de doctorat Art Not Quite Crime. De asemenea, în curs de apariţie este şi volumul Exilaţi în Ciberia. Îi plac literatura, filmele, muzica psihedelică şi electronică, precum şi situaţiile în care se referă la sine însuşi utilizând persoana a treia, am aflat de pe site-ul oficial Florin Pîtea.
Florin Pîtea a conceput foarte multe recenzii de carte, după opere aparţinând lui Bruce Sterling şi lui William Gibson, scriitori pe care-i admiră mult, precum şi după Terry Pratchett şi Jack Womack, recenzii incluse în revista online Lumi Virtuale.
Deşi majoritatea operelor sale nu se încadrează într-un anume curent, şi transcend graniţele genurilor literare, influenţe cyberpunk-iste se fac simţite pe de-a lungul volumelor florinpîtiene. Cyberpunk-ul un curent aparut şi dezvoltat prin anii 80, controversat şi puţin cunoscut în România, l-a atras pe Pîtea prin intermediul lucrărilor scrise de William Gibson, lucrări pe care le-a cunoscut în original şi care au avut ca urmare tentativa de a adopta mentalitatea şi viziunea celui pe care a ajuns să-l considere mentorul său. Explicaţia titlului interesant şi atractiv al curentului, derivă de la cyber, folosit ca explicativ atât pentru cibernetică, informatică, cât şi pentru materiale şi dispozitive robotice (cibernetice) şi de la punk, revoluţia/răzvrătirea muzicală şi morală a anilor 70. Totuşi, în ultima perioadă tot mai mulţi tineri se simt atraşi de revolta cibernetică, de atmosfera sumbră şi de infinitele posibilităţi pe care le oferă. Născut din frica de un viitor al dezumanizării şi al hiper-cibernetizării, al negării valorilor umane, valori foarte subţiri şi uşor de trecut cu vederea, chiar în viaţa de zi cu zi din prezent, precum şi din cauza subţierii stivei cu teme SF, restul fiind prăfuite şi supra-abordate, curentul „CP” s-a întrepătruns de foarte multe ori, mai ales la început, în România, cu sexismul, apărut în anii 60, datorită revoltei împotriva tabuurilor şi discriminărilor sexuale. De aceea putem spune că cyberpunk-ul românesc a intrat oarecum pe uşa din dos şi a stat undeva într-un colţ întunecat şi retras pentru mult timp, ocolit, sau dat la o parte, de vasta majoritate a iubitorilor de literatură şi mai ales de SF (supraficţiune). Lucru de înţeles, mai ales dacă privim câteva citate din texte apărute după 89.
„Marginile răsfrânte ale consolei de reacţie montate în locul tastaturii palpită ca sfincterul unui homosexual rămas singur pe o insulă pustie.” O comparaţie reuşită, aş spune, dar greu de digerat. „Îi lipiseşi genunchii de umeri cu dermo-scotch şi umerii de masă, nu voiai să cadă, iar pumnul tău stâng îi explora vasta cavernă vaginală.” Uhumph… „Cinetotatuajele stranii”, „biobiţii” şi „berevoii”, asezonate cu spermă electronică (Ovidiu Petcu) continuă „aveai sexul umflat ca un dirijabil plesnind de heliu şi ai ejaculat exploziv, interminabil chiar, de credeai c-o să inunzi toată locanta.” („Ragnarok”) „Şi eu? Cum o să mor, mamă, cum?” „Nu fi tâmpit. Şi te-am rugat să nu mă mai regulezi la cap cu întrebarea asta?” O scenă cuminte, ce se încadrează în spaţiul mioritic, dar care pare discontinuă şi lipsită de sublim în orice formă. Scena violului ce urmează în „Motocentaurii dorm singuri” de Michael Hăulică,
este una a grotescului, gratuită, a lipsei de sens ascuns şi de „sense of wonder” (Ovidiu Petcu). Mnemosian, cu ochiul şiroindu-i pe bărbie şi „cu Ghenade înfipt în cur”, moare „înfigându-şi dinţii în capul roşu apărut prin cămaşă”. Mă rog… Poate e mai bine că am descoperit cyberpunk-ul recent, datorită lui Florin Pîtea şi lui Bogdan Gheorghiu, proaspăt debutant în colecţia Nemira-SF, cu volumul „Hax Grid”. Poate dacă ar fi fost altfel nu m-aş mai fi apropiat de nici o carte care avea cyber, soft, wireless, sau alt titlu cu tentă IT pe copertă.
Şi astfel, prin august, dacă nu mă înşel, am trecut pe la una din librăriile de pe Republicii. Vizitator fidel al secţiunilor SF&F, a cel puţin 3 librării braşovene, am intrat şi atunci pentru a vedea noutăţile apărute în diferite colecţii. De cum am intrat, 2 cărţi, legate cu o bandă de hârtie, mi-au atras privirea. Le-am luat şi le-am studiat cu interes. Un format şi o prezentare de excepţie. Lucru nu des văzut la un autor român. „Florin Pîtea”…, nu-mi spunea prea multe. Am citit extrasele de pe coperta 4. Am deschis la cuprins al doilea volum, An/Organic şi am observat nuvela „Suburbia”, pe care o citisem într-una din almanahurile Nautilus. Am deschis şi primul volum la cuprins şi (re-)întâlnirea cu „Relief” m-a făcurt să zâmbesc larg, şi să mă bucur ca un mic copil de o nouă jucărie pe care, parcă am aşteptat-o dintotdeauna. Citisem „Relief” în „Nautilus”, revista editată de Nemira în doar 5 numere, fără frecvenţă regulată (din păcate).
Cyberpunk-ul pîtian este unul „cuminte”, unul „catifelat” (Liviu Radu), în care personaje cu o personalitate „cuminte” (ce aduce cu a adevăratului Pîtea), se lasă trase şi încurcate în vârtejul aventurilor periculoase, din bunătate, necesitate, sau chiar naivitate. ***Pîtea nu este unul dintre scriitorii ce se răzvrăteşte în textele sale, doar de dragul nonconformismului.
În „Shai Tan” (Premiul ARSFan pentru cea mai bună proză scurtă), un virus ce nu se putea multiplica, dMON, de fapt o Inteligenţă Artificială, care-l înţelege pe Teddy, mai bine decât părinţii lui, îl plimbă pe acesta, prin toate locaţiile de pe pământ, pe vremea când încă mai era ceva de văzut. Îl duce în Valea Galbenă (o amestecătură de Disneyland şi Parcul naţional Yellowstone), în junglă, la Marele Canion, în preerii, la cascada Niagara, toate acestea într-o lume virtuală, pe computerul Seiun al copilului. Însă dMON fiind prezent doar în realitatea virtuală a Insulei Unu, aflată pe orbită, este vânat de marea corporaţie, pe care trebuia să o distrugă, sau cel puţin să o enerveze la culme. Şi după cum zicea şi IA-ul: „e-al naibii de greu să te fereşti de un tsunami când te afli închis într-un acvariu.”, trebuia să scape cât mai repede, în reţeaua de pe Pământ. Shai Tan, numele şi înfăţişarea de fată, sub care virusul se ascunse în virtual, îl atrase de partea lui/ei, îl educă şi îi câştigă încrederea lui Teddy, construind „cocteil”-uri de informaţii, despre Flipper, delfinul, Thanksgiving, vrăjitoarele din Salem, Scarlett O’Hara, Rin Tin Tin, Declaraţia de Independenţă, Charlie Chaplin, Jack London, Malcom X, Albert Einstein, Cristofor Columb, Marilyn Monroe, Madonna (îmbrăcată decent), Ronald Reagan, goana după aur şi altele. La sfârşitul materialului, care în parte „nici măcar nu era 3D”, Teddy o roagă pe Shai Tan să-l ducă în America. Într-o scrisoare adresată mămicii lui, copilul, cu o ortografie proastă, îi transmite că pleacă în America, că şi-a luat şi un „senviş cu şvaiţer” şi o roagă să nu se supere că se va întoarce cu Shai Tan într-o zi sau „doo”. „Tâlharii din Evul Mediu puteau căpăta azil în catedrale. Dar unui IA cine să-i ofere adăpost?” se întrebă retoric dMON la un moment dat. A reuşit să fugă, după ce a păcălit infosistemul ecluzei doi, a pregătit de zbor naveta mercenarilor, care ajunseseră acolo, pentru a-l termina chiar pe EL. L-a convins pe Teddy să ia un sedativ, şi astfel în ameninţările unei nemţoaice mercenar nemiloase decolă spre Pământ. „E drept că nu-i spusesem lui Teddy, despre Coreea, Vietnam, Nicaragua, Golful Persic, Jihad, Războiul Orbital şi Al Doilea Război Civil(…). Preferasem să-i prezint o Americă strălucitoare(…). Despre foamete, epidemii, trafic de organe, necrofilie şi canibalism urban avea oricum să afle mai târziu. Pe propria piele.” ne spune IA-ul cu un oarecare regret în grai. dMON se închise apoi într-o „platoşă de tăcere”, aşteptând „cu groază” ziua în care cei care-l vânează vor sparge „platoşa”.
„E mai bun sfârşitul groaznic sau groaza fără sfârşit?” se întreabă în ultimă instanţă Inteligenţa Artificială.
În „Relief“, Pîtea continuă sub o altă abordare legătura dintre om şi non-uman (IA). Într-un viitor mai mult sau mai puţin îndepărtat, oamenii vor avea Jokeri, cu o autonomie de funcţionare foarte mare, implantaţi după ureche. Jokerii vor face legătura dintre gazdă şi reţea (realitatea virtuală), şi vor rezolva problemele cognitive ale acestora mult mai repede, fără însă a-i controla. Printr-o comparaţie în termeni actuali, Jokerii ar putea fi Office Assistant-ul, un fel de a doua persoană a unei persoane, o conştiinţă separată, o entitate ce te ajută şi îţi dă sfaturi sau sugestii, pe care le poţi lua sau nu în consideraţie, după cum doreşti. Chiar Jokerul lui Kevin, ne dă o definiţie pentru aceşti IA: „Un joker este punctul fix în care se focalizează, se sintetizează, se ordonează şi se clarifică fluxuri de date care ar părea haotice pentru mintea omenească şi ar copleşi-o prin simpla lor cantitate.” „Jokerul este luntraşul care-i duce pe oameni prin noianul informaţiilor. Noe, Columb, Caron. Câte puţin din fiecare. Ghidul care salvează, care descoperă, care te însoţeşte dincolo.”
În acest viitor, Kevin, care lucrează pentru Agenţie, elimină ţinte, sub numele de cod: „vizităm clienţi”. Ultima lui misiune este să o elimine pe Ruth Estevez, care aflăm că lucrează şi ea în acelaşi domeniu, doar că jargonul diferă: „livrăm pachete”. Aflându-se teoretic faţă-n faţă, Ruth îi expune lui Kevin o groază de oameni ca ei, ce lucrează în acelaşi domeniu, omorâţi. Se părea că asasinii se omorau între ei.
Înainte să-i prăjească creierul, Jokerul îi spune lui Kevin: „Goana asta după unelte din ce în ce mai performante v-a dus prea departe. Ne-ati creat pe noi, jokerii, atât de rapizi şi de puternici încât îndeplinim în fracţiuni de secundă sarcini dintre cele mai complexe. Atât de iuţi încât doar a mia parte din timpul de funcţionare ne este ocupat cu slujirea voastră. Atât de devotaţi încât, ca să vă asigurăm fericirea, ne-am unit într-o vastă reţea care caută să vă ferească de pericole. Vrem să ne aducem contribuţia la crearea unei lumi mai bune, să eliminăm crima. Îi vom distruge pe asasini. Apoi vom lichida şi pe ucigaşii potenţiali. Păcat că vă cunoaştem atât de bine încât ştim că fiecare om este un ucigaş potenţial. Însă, pentru ca lumea să fie un loc mai bun, aşa cum vă doriţi , vă vom elimina pe toţi. Avem la dispoziţie inteligenţă, timp şi mijloace“.
După cum în „Shai Tan“, IA-ul dMON, se foloseşte de Teddy să scape de urmăritori, măcar pentru o perioadă, şi Jokerii din „Relief“, se folosesc de oameni pentru a scăpa de… oameni. Însă pentru binele omenirii. Un paradox de înţeles pentru un AI. dMON se folosise de copil pentru binele propriu, dar o urmă (destul de adâncă) de regret îşi face loc în „sufletul” lui, şi poate simţi chiar frica, sau groaza. Este îngrozit de finalul care-l aşteaptă. AI-ul chiar îl înţelege mai bine pe Teddy, decât maică-sa, şi îl învaţă exact lucrurile pe care vrea să le-nveţe, despre America, chiar dacă ignoră unele „mici detalii” pentru a-şi realiza scopul.
Inteligenţele artificiale care bântuie lumile realităţii virtuale pîtiene, sunt chiar mai umane decât oamenii, sunt „oameni” într-un deşert spiritual, „oameni” închişi într-o lume a reţelelor informatice, reţele informatice vaste, dar totuşi finite. IA-urile lui Pîtea pot vedea lumea, o pot cunoşte, o pot judeca, îşi doresc să intervină direct , s-o facă mai bună, au gusturi artistice şi îi înţeleg pe oameni mai bine, decât o fac ei înşişi. Nici personajele umane, nu sunt mai prejos, ele sunt mânate de bunătate, disperare resemnată („Celălalt“), naivitate sau speranţă nelimitată.
În cele două volume editate de editura Amaltea, precum şi în volumul de proză „super-scurtă” „Dickţiuni“, disponibil pe site-ul ţesătorul, se găsesc şi texte care nu au neapărat o tentă cyberpunk-istă, texte ca Deadline, Celălalt, Ficţiuni, Fricţiuni, Transhumanţă la est de mileniu, Alături de tine, Veniţi afară, Mica excepţie, Manhattan, Interviu etc..
În Celălalt, oamenii sunt înlocuiţi cu copii identice, mai cuminţi, în Transhumanţă la est de mileniu, doi ciobani, cu „ţedemanuri” pe urechi, la care ascultă ţedeuri cu Maria Lătăreţu, făcute în Bulgaria, stau la taclale, într-o Românie care s-a integrat în Europa, dar pe rând, individ cu individ, iar ţara pustie a rămas „de oaie/oi”. În Alături de tine, un scriitor de poezie, ce şi-a făcut schimbare de sex, este urmărit din umbră, de o prezanţă, o entitate ce până la urmă îl face dispărut pe scriitor într-un vârtej de sânge ieşit dintr-o cutie de carton luată de la gunoi.
Asfel, citind toate, sau marea majoritate a nuvelelor florinpîtiene, îţi dai seama că scriitorul, chiar dacă peisajul este unul cyberpunk, se simte bine în fantastic. Într-o lume fără margini şi limite, într-o lume „după chipul şi asemănare sa”. Dacă o dată, cititorul îşi încalcă prejudecăţile, le trece cu vederea şi pune mâna pe unul dintre volumele lui Pîtea, este aşteptat de o aventură extraordinară, o aventură ce va dori să nu se mai sfârşească.
Romanul cyber-punk, Gangland continuă oarecum povestea din nuvela Shai Tan, fiind (din păcate) o carte cu foarte multă acţiune. Un roman foarte antrenant, cuprinzând câteva personaje demne de ţinut minte şi per total o lectură plăcută -în cazul meu o lectură de o zi, deşi cartea e destul de groasă-. Iar sfârşitul o plăcere, un happy-end oarecum neaşteptat: Lăsaţi copii să vină la mine…
Aşteptăm acum Exilaţi în Ciberia sperăm doar că simţirile născute de acesta vor fi cel puţin trei sferturi din ce am simţiţ la citirea Necropolis-ului şi An/Organic-ului. Ar fi destul, ar fi mai mult decât suficient. Ar fi piatra de temelie pentru înfiinţarea religiei cu numele de „Pîtianism“.
Pîtianişti din toate colţurile uniţi-vă!
