Viaţa

Viaţa e blondă în viziunea mea. E extrem de inteligentă şi bine educată (a se citi: auto-instruită). Ştie totul despre toate şi tot ea ştie şi despre moarte. Dar mai departe nu. Se înţelege bine cu moartea, dar despre asta vorbim altcîndva. Se îmbracă în pantaloni largi (eleganţi sau nu) şi e dinamică. Are un simţ al umorului bine dezvoltat, dar cam sumbru. Sau poate oamenii nu sunt în stare să-i înţeleagă dedesubturile. Nu ştiu. Îi place să-i dea tîrcoale omului. Din când în când îl înghionteşte pe scenă, rîzînd.

Altfel, ea stă cocoţată pe garduri de beton, ciuciulete şi veghează asupra acestuia. Sarcasmul şi ironia îi sunt pe plac peste putinţă. Se iubeşte pe sine în excese continue de narcisism. Poartă bluziţe şi cămăşi roşii, mov, albastre, verzi… cîteodată decoltate, alte ori nu. Combină culorile cu bun-gust.

Zîmbeşte mai mereu. Zîmbetul îi dispare de pe buziţele-i roz doar cînd rîde.

Cînd omul stă la televizor, sau pierde timpul pe alte căi plictisitoare, ea se plimbă nervoasă prin centrul sufrageriei. Apoi se calmează şi se uită şi ea la film. Dar nu-l vede niciodată pînă la capăt, căci pînă la urmă găseşte ceva mai interesant de făcut. E mîndră.

Urăşte războaiele, dar o amuză într-un fel. Din cînd în cînd tînjeşte după cîte unul.

Ea îi găseşte pe artişti, în general, ca cele mai nostime fiinţe.

Nu se fardează şi nu se machiază. Nu-şi face unghiile şi nu mănîncă grăsimi.

Are un control aproape total asupra omului. Consideră pornografia ilară, dar nenecesară.

E o acrobată de excepţie. Nimeni nu o întrece.

Rîsul ei animă pădurile, iar zîmbetul ei torturează sufletele celor tineri şi celor bătrîni deopotrivă. Bebeluşii simt atingerea ei caldă, mîna ei cu piele fină, îngrijită cu cele mai bune uleiuri divine.

Bătrânii o jelesc, şi ei îi place la nebunie. Se uită cu înţelegere la ei, dar nu intervine nicicum. Doar arareori îi mai mîngâie pe creştet. Îi ia în braţe şi îi înmînă senină morţii.

E foarte frumoasă. Tinerii adolescenţi sunt toţi în limbă după viaţă.

Îi plac la nebunie sărbătorile şi neuro-chirurgii.

Acum stă şi se uită peste umărul tău la monitor… Zîmbeşte. A zîmbit şi cînd scriam eu entry-ul ăsta.

Ea e viaţa. Viaţă. Un cuvînt, o denumire ce îi face atîta nedreptate. Ar fi trebuit ca omul să găsească alt termen… Dar e bine şi aşa, gîndeşte ea. Dinozaurii nici măcar nu puteau grăi. Ce era plictisitoare a fost aia. Fără artişti…